Monarhia Romana
duminică, 12 august 2012
sâmbătă, 11 august 2012
Republica Groazei
După exilarea regelui și
abolirea totală a monarhiei, comuniștii declară în mare grabă România
republică populara, (transformata apoi în republică socialistă în 1957)
Însăși stema țării era o dovada a 'muncii patriotice' de
care țăranul român va da dovadă ca mai apoi majoritatea cerealelor să
fie exportate în Uniunea Sovietică, în această perioadă România urma să
devină un sclav al U.R.S.S
Elita românească (de exemplu: Iuliu Maniu,G Brătianu) dar și cetățeni simplii urmează să fie arestați,bătuți,torturați, și despărțiți de cei dragi în numele patriei, patrie care probabil pentru Dej și Petru Groza nu era alta decât Kremlin-ul și voia lui Stalin.
Mulți oameni se retrag în munți pentru a lupta sau pentru a se adăposti de regimul dictatorial, și mai mulți urmând să fie uciși pentru că au oferit mâncare,apă sau adăpost partizanilor.
Nenumărate lagăre politice sun înfiate, granițele țării se închid, partidele politice se desființează, iar bunul Dumnezeu, este înlocuit cu ateism, și cu "marele mareșal eliberator" Stalin.
Elita românească (de exemplu: Iuliu Maniu,G Brătianu) dar și cetățeni simplii urmează să fie arestați,bătuți,torturați, și despărțiți de cei dragi în numele patriei, patrie care probabil pentru Dej și Petru Groza nu era alta decât Kremlin-ul și voia lui Stalin.
Mulți oameni se retrag în munți pentru a lupta sau pentru a se adăposti de regimul dictatorial, și mai mulți urmând să fie uciși pentru că au oferit mâncare,apă sau adăpost partizanilor.
Nenumărate lagăre politice sun înfiate, granițele țării se închid, partidele politice se desființează, iar bunul Dumnezeu, este înlocuit cu ateism, și cu "marele mareșal eliberator" Stalin.
Iuliu Maniu
A fost un important om politic, care a optat pentru armistițiu în cel
de al-II-le război mondial, a luptat pentru pace și libertate, ultima
lui speranță fiind trupele americane care spera să îi distanțeze pe
sovietici.El a făcut parte din elita politică românească și a ajutat la integrarea Ardealului în regat.
A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
A murit la inchisoarea din Sighet ca detinut politic.
I.G Brătianu
Este arestat și întemnițat la închisoarea din Sighet fără să fi fost judecat și condamnat.
Motto: Adevărul va trăi și va fi același, indiferent ce se va întâmpla cu cei care l-au servit.
luni, 7 mai 2012
Reginele Romaniei
Reginele României au fost pe rand:Elizabetha,Maria,Elena și în prezent Ana
Dintre ele cel mai important rol l-au avut Elena si Maria.
M.S Regina Elena
Regina Elena a ajutat multi refugiați evrei sa scape de persecuțiile naziste, tot ea a fost cea care l-a ajutat pe Mihai să își ducă rolul de rege cât mai bine cu putință.
În anul 1993 Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul și Medalia Dreaptă Între Popoare pentru activitatea sa de salvare a evreilor prigoniți.
În anul 1993 Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul și Medalia Dreaptă Între Popoare pentru activitatea sa de salvare a evreilor prigoniți.
| Regina Elena întorcându-se din exil |
| Regina Elena alături de tânărul rege |
| M.S Regina Elena(pictură) |
Regina Maria
Regina Maria a avut un rol important în unificarea tarii, având unele relații și grade de rudenie cu cei ce au hotărât soarta României după război.Regina a fost rudă de sânge cu regina Victoria a Angliei, deci implicit și cu Țarul Nicolae al-II-lea al Rusiei(Imperiul Țarilor pe atunci) , Regele George al V-lea al Angliei și Împăratul Wilhelm al II-lea al Prusiei, cei mai mari monarhi din toată Europa.
A fost o persoană iubitoare de patrie și fost îndrăgită de oamenii simpli în ciuda averii sale și a nenumăratelor bijureii era adesea îmbrăcată în haine populare și petrecea mul timp în mijlocul românilor de rând.
Regina Maria a fost mereu alături de soțul ei Ferdinand în situațile cele mai dificile și adesea îi insufla speranță când războiul părea pierdut.
Ea a fost cea care i-a învățat pe politicienii străini să "pună Romnânia pe hartă" datorită experienței sale diplomatice
| Regina în port popular |
joi, 3 mai 2012
Regatul Român
Regatul Român
Regatul României a luat naștere în anul 1881, monarhia find perioada cea mai înfloritoare, o perioada de prosperitate din mai multe puncte de vedere:economic,cultural,social;
În perioada interbelica regatul român era cunoscut drept "grânarul Europei", datorita prosperității agriculturii și a exportului ridicat de cereale, iar moneda națională leul, reușind să depășească dolarul american ca valoare.
Regele Carol I
![]() | |
| Majestatea Sa Carol I, Rege al României |
Regele Ferdinand I
![]() |
| Majestatea Sa Ferdinand I |
Ferdinand a fost un rege iubitor de patrie, deși el find german de origine în primul război mondial a luptat de partea Antantei împotriva țării sale natale , astfel el find și excomunicat , toate acestea pentru binele tării.
Regele Carol II
![]() |
| Regele Carol II și Mihai I |
Tot sub domnia acestuia românia se află în mâinile unor politicieni drepți și respectați în occident cum ar fi Iuliu Maniu sau I.C Brătianu.În jurnalul său personal Carol relatează că și-a iubit țara și poporul că a rezolvat câteva probleme interne ale tării.
Regina Elena
| Regina Elena |
De asemenea ea a fost mereu alături de fiul ei Mihai și de popor în perioadele cele mai grele: războiul, prima guvernare a regelui Mihai, șantajul lui Petru Groza.
![]() |
| Regina Elena și Mihai I |
Regle Mihai I
![]() |
| Regele Mihai |
Mihai a fost de două ori regele româniei, prima sa domnie a avut loc intre anii 1927 si 1930, îsă pe atunci avea doar 6 ani, așa că consiliul de coroană a interenit mai mult în viața sa de rege.
Regele Mihai a început să își facă datoria, a doua oară față de țară, din nou de la o vârstă fragedă datorită abdicării tatălui său,așa că devine rege la 19 ani pentru a doua oară.Mihai a condus țară în momentele cele mai delicate ale războiului.
Deși a fost ținut în umbra de catre mareșalul Antonescu, a fost nevoit să ia personal măsuri pentru salvarea țării de o ocupare totala a sovieticilor.
România ne mai având alternativă a încercat din nou să evite o invazie periculoasă și anume cea sovietică, asă că țara întoarce armele și se alătură aliaților, la ordinul conducatorului suprem Majestatea sa Regele Mihai I.
Mihai a fost punctul de sprijin al poporului român care respingea dominația comunistă și spera din nou la pace și libertate.
Petru Groza a vândut țara tiranilor sovietici arestând 1000 de studenți care protestau împotriva guvernării sale dictatoriale astfel șantajându-l pe rege și cerându-i abdicarea.
În urma revoluției de la 1989 guvernul comunist a fost înlăturat și câțiva ani mai târziu regele a revenit în țară, încă odată dând dovadă de iubire fată de patrie și popor.
| Mihai I adresâdu-se poporului |
![]() |
| Regatul României |
![]() | |
| România Comunistă |
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)







