duminică, 12 august 2012

"Patrioții"

     Pentru Groza

      Una dintre cele ma malefice personalități de după război, nu a urmărit decât bolșevizarea țării și putere, nu a adus niciodată în discuție problema  recuperării tezaurului românesc de la sovietici, a fost recomandat ca prim-ministru de către bolșevici pentru că era ușor de manipulat și urma ordinele Moscovei, a fost complice la distrugerea democrației prin înfințarea unui pseudopartid " frontul plugarilor" care nu era altceva decât partidul comunist denumit altfel pentru a putea forma o majoritate și a pune mâna pe putere și prin arestarea și torturarea oamenilor care protestau pentru înlăturarea sa și a guvernului său dictatorial și care îl susțineau pe Regele Mihai I (care se afla în grevă regală) , peste 1000 de studenți fiind arestați în București. Groza sa folosit de acești pentru îndepărtarea regelui printr-un act de abdicare care era ilegal și nul.


Gh.Gh Dej


A fost arestat în tinerețe si condamnat la ani grei de închisoare pentru tulbarea păcii și a liniștii publice.Pentru a ajunge la putere a evadat din închisoare și a fost ales secretar general al partidului comunist roman.Sa aflat mereu sub tutela Moscovei și a comuniștilor ruși, care  mai apoi l-au iradiat în timpul vizitei sale la Moscova, după care a suferit de cancer la ficat și a murit.

sâmbătă, 11 august 2012






Republica Groazei

 

      După exilarea regelui și abolirea totală a monarhiei, comuniștii declară în mare grabă România  republică populara, (transformata apoi în republică socialistă în 1957) Însăși stema țării era o dovada a 'muncii patriotice' de care țăranul român va da dovadă ca mai apoi majoritatea cerealelor să fie exportate în Uniunea Sovietică, în această perioadă România urma să devină un sclav al U.R.S.S
      Elita românească  (de exemplu: Iuliu Maniu,G Brătianu) dar și cetățeni simplii urmează să fie arestați,bătuți,torturați, și despărțiți de cei dragi în numele patriei, patrie care probabil pentru Dej și Petru Groza nu era alta decât Kremlin-ul și voia lui Stalin.
     Mulți oameni se retrag în munți pentru a lupta sau pentru a se adăposti de regimul dictatorial, și mai mulți urmând să fie uciși pentru că au oferit mâncare,apă sau adăpost partizanilor.
      Nenumărate lagăre politice sun înfiate, granițele țării se închid, partidele politice se desființează, iar bunul Dumnezeu, este înlocuit cu ateism, și cu "marele mareșal eliberator" Stalin.

 

 

 

 

 

 

 

 

Iuliu Maniu

Iuliu Maniu




 A fost un important om politic, care a optat pentru armistițiu în cel de al-II-le război mondial, a luptat pentru pace și libertate, ultima lui speranță fiind trupele americane care spera să îi distanțeze pe sovietici.El a făcut parte din elita politică românească și a ajutat la integrarea Ardealului în regat.
A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
A murit la inchisoarea din Sighet ca detinut politic.






I.G Brătianu

Liderul PNL de pe vremea aceea,a fost unul dintre marii patrioți ai româniei, și a făcut parte din renumita familie Brătianu care a ajutat la industrializarea României.

Este arestat și întemnițat la  închisoarea din Sighet fără să fi fost judecat și condamnat.


Motto: Adevărul va trăi și va fi același, indiferent ce se va întâmpla cu cei care l-au servit.